Tradiția vinului este strâns legată de regiunea Drăgășani acolo unde primele mențiuni referitoare la cultivarea viței de vie apar încă din vremea dacilor care ocupau această zonă ce purta, pe atunci, numele de Rusidava.
Situată pe malurile râului Olt, Podgoria Drăgășani este inima viticolă a județului Vâlcea, una dintre cele mai vechi și mai cunoscute din România, cu o tradiție bogată în producerea de vinuri roșii, albe și roze, renumite la nivel național și internațional pentru calitatea lor, printre acestea amintind Crâmpoșia, apreciată pentru prospețimea sa și notele sale fructate, și Negru de Drăgășani, un vin roșu aprins, cu nuanțe violacee și aromă puternică.
Aceste soiuri, precum și multe altele, pot fi degustate la cramele din preajma orașului, tot aici vizitatorii putând afla mai multe despre etapele parcurse pentru obținerea vinului, de la tăiatul în uscat al viei și legarea acesteia de sârmă, până la analiza primară a boabelor de struguri (zahăr, aciditate, pH) în vederea recoltării, recoltarea strugurilor și obținerea mustului, urmată apoi de mai multe procese (fermentare, stabilizare tartrică, filtrare sterilă etc.), toate acestea încheindu-se cu îmbutelierea vinului.
Pe lângă tehnicile moderne de vinificație întâlnite la crame, turiștii pot descoperi, în cadrul Muzeului Viei și Vinului din localitate, și instrumentele tradiționale folosite odinioară, precum teascuri, zdrobitoare sau butoaie cu cercuri de lemn. În plus, tradiția vinului este celebrată la Drăgășani în fiecare an prin sărbătoarea intitulată “Culesul Viilor” care, pe lângă faptul că marchează momentul recoltării strugurilor din vii, este și un prilej de a aduce în prim-plan obiceiurile locale și de a transmite mai departe legătura profundă cu pământul și viticultura.
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.