Culele de la Măldărești reprezintă un complex arhitectural deosebit situat în imediata apropiere a orașului Horezu, fiind un important punct de atracție turistică în regiune. Aceste locuințe-turn, caracterizate prin funcția lor de apărare, dar și prin eleganța arhitecturală, combină elemente ale stilului tradițional românesc cu influențe orientale.
Complexul Muzeal Măldărești include două cule care au fost restaurate și transformate în muzeu, Cula Duca și Cula Greceanu, aceasta din urmă fiind de altfel și cea mai veche din țară (turnul datând din anul 1516), dar și o casă memorială care evocă personalitatea omului politic I. Gh. Duca.
Culele erau construite din piatră pe mai multe niveluri, ultimul fiind folosit pe post de ascunzătoare în timpul invaziilor otomane, și aveau ziduri groase, ferestre înguste și diverse elemente defensive, cum ar fi crenelurile – găuri în zid prin care se trăgea cu flinta. Cu timpul, culele au devenit și reședințe boierești, păstrându-și funcția de apărare, dar adăugând elemente de confort și stil, precum sobe cu olane specifice zonei, arcade brâncovenești trilobate, decorațiuni cu motive florale și zoomorfe, covoare oltenești sau ceramică din zonă.
Culele de la Măldărești sunt un exemplu rar de arhitectură fortificată rurală din România și reprezintă o importantă moștenire culturală, vizitarea acestui complex oferind o imagine unică asupra vieții boierești și a contextului istoric în care aceste construcții au fost ridicate.
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.