Muzeul de Istorie

De la preistorie și până în epoca modernă și contemporană

Muzee

Muzeul de Istorie a județului Vâlcea, înființat în anii 1950 și completat ulterior în 1968, este dedicat conservării și promovării patrimoniului istoric al județului Vâlcea, vizitatorii săi putând avea parte de un periplu captivant în trecutul regiunii, de la preistorie și până în epoca modernă și contemporană.

Dispus pe două niveluri, parter și etaj, muzeul cuprinde două tematici principale, arheologie și istorie, prima debutând la parter cu epoca paleoliticului și a neoliticului, reprezentată prin fosile de mamut, respectiv statuete antropomorfe și zoomorfe și ceramică pictată. Urmează eneoliticul, epoca pietrei și a cuprului, cu primele dovezi ale obținerii sării în zonă, și epoca metalelor (bronz și fier), ilustrată prin urne funerare, arme, spade sau topoare cu disc.

Din perioada antică și din fortificația Buridava dacică, capitala tribului dacic al buridavensilor, sunt expuse artefacte metalice deosebite, piesele centrale fiind masca de bronz de la Ocnița, unică în România, sau inscripția “Basileos Thiamarkos epoiei”, tot la parter regăsindu-se și elemente din timpul Buridavei romane precum cărămizi ștampilate cu denumirile trupelor romane, ceramică de lux sau obiecte folosite în activitatea cosmetică.

La etaj, activitatea tipografică specifică Evului Mediu este reprezentată prin tiparnița de la Govora și cărți bisericești, pentru ca mai apoi expoziția să prezinte obiecte legate de evenimentele militare importante din istoria ulterioară a țării, de la revoluția din 1821 și până la cel de-al Doilea Război Mondial. În final, ultimele două săli sunt dedicate învățământului și culturii vâlcene de după 1900 și colecțiilor numismatice care cuprind monede dacice, romane, medievale, dar și moderne.

ro_RORomanian